Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Prietenie și curaj: Poezia, de Mircea Cărtărescu (I)

Articol publicat de Dan Gulea pe 10 August 2015
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)

Poezia”Poezia”, de Mircea Cărtărescu

Editura Humanitas, București, 2015, 784 p.

I.

interpretează:

Mircea Cărtărescu în rolul lui Mircea / Mircione / MirMir /Cărtărescu

x7: Traian T. Coșovei („Traian”)[1]

x6: Tudor Jebeleanu („Jebe”) / Florin Iaru („dom’ Florin”; „Iaru”)

x5: Ion Bogdan Lefter („Bogdan”)

x3: Ion Stratan („Nino”)

x2: Emil Hurezeanu („Emil”)/ Dan Stanciu („Stancione”) / Doru Mareș („Doru Mareș ”)/ Alexandru Mușina („Mușină”) / Simona Popescu („Simona”)/ Wanda Mihuleac („Wanda”)

x1: Magda Cârneci („Magda”), Ioan Buduca („Buduca”), Adina Kenereș („Kenereș Adina”), Dan Goanță („Dan Goanță”) , Liviu Ioan Stoiciu („Stoiciu”), George Cușnarencu („Cușnarencu”), Romulus Bucur („Romulus”), Ștefan Mera („Mera”), Bogdan Ghiu („Ghiu”), Mihai Dinu Gheorghiu („M.D.G.”), Nicolae Manolescu („dom’ Nichi”), Cristian Teodorescu („Cristi Teodorescu”), Vladimir Tismăneanu („Volo”), Ion Dumitriu („Ioane”), Ioan Lăcustă („Lăcustă”), Alexandru Andrieș („Andrieș”), Gabriela Adameșteanu („Gabriela”)

Cetățeni, public, alegători.

 

Volumul apărut în seria de autor „Mircea Cărtărescu” cuprinde volumele de poezie (cu excepția Levantului), publicate de la debut până în prezent: Faruri, vitrine, fotografii (1980), Poeme de amor (1983), Totul (1985), Dragostea (1994), Cincizeci de sonete (2003) și Nimic (2010); firește, nu sunt reluate antologiile de felul Dublu CD (1998), Plurivers (2003) sau Poeme în garanție (2003), care reordonează poemele, după diferite criterii.

Frapează de la prima vedere o absență: Aer cu diamante, din 1982; în volumul colectiv erau incluse cinci poeme ce vor intra treptat în alcătuirea altor volume: în Faruri, vitrine, fotografii – „Poem de amor”; în Poeme de amor – „Să ne iubim, chera mu”; „Femeie, femeie, femeie…” și „Dămuța” (devenită în volum al patrulea sonet), iar în Totul – „Poema chiuvetei”.

Renunțarea la Aer cu diamante are și semnificația unei individualizări față de Traian T. Coșovei, Ion Stratan & Florin Iaru (ultimul – autor al poemului care dădea titlul antologiei cu prefața lui Nicolae Manolescu). Rolul actual al poeziei este altul, așa cum se vede în rimbauldiana prezentare de pe coperta a IV-a: „las deoparte, uitată într-o zonă umbrită a minții, o a patra carte majoră a mea, pe care de un sfert de secol mă străduiesc să o uit, ca pe o iubire veche și nevindecată încă. E corpusul poemelor mele lirice, scrise în tinerețe, într-un efort continuu, halucinant și epuizant, care-a durat doisprezece ani.” Pe ici, pe colo, sunt prezente și alte distorsiuni: de pildă, volumul Totul renunță la o serie de mottouri (din Plotin, Dostoievski, Kafka).

Poetul alege însă mesajul din ultimul volum, Nimic (2010), compus, ca și precedentul, de Sonete, din texte scrise între 1988 și 1992; „Cum stau”, prima poezie, este corespondentă coperții IV din această antologie, vorbind despre un destin poetic încheiat, în numele operei, considerată mai semnificativă decât orice parte a ei – în fond un joc de tip textualist: „Mi se rupe dacă spuneți c-am decăzut / Și că supraviețuiesc poeziei mele. Asta și vreau. / Să moară dracului. Eu sunt mai important decât ea.”

Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu

poezia unei generații

Poezia lui Mircea Cărtărescu este poezia unei generații; dincolo de personismul de tip O’Hara, în poeme apar în mod frecvent comiltonii. Este o generație în care autorul se include, aici prezentându-se „mircea”, dincolo „cărtărescu” (cu minusculă, așa cum scrie numele proprii într-o bună parte a poeziei sale), un personaj printre alte trimiteri culturale, un fel de semnătură, așa cum un Hitchcock apărea în filmele sale; alteori câte o iubită (poezia însăși) strigă pe stradă la necunoscuți, în stilul lui Beniuc: „ăsta-i poetu mircea cărtărescu! / știe șapte limbi și-englezește!”. Sau, într-un sonet din Poeme de amor (p. 252), i se adresează unui prieten generic, cu apelativul „amice chibici”, un joc de roluri cu numele bunului amic al lui Eminescu, invocând perfecțiunea sub forma unei „sfere barbiliene”, a lui Pollock și a tuborgului.

O imagine specifică generației postmoderne din anii 1980 este cea a cenaclului, uneori pomenite la modul general („’80 spre ’81, mizerabilă iarnă / o năclăire de cafele, brichete, «dire straits», cenacluri, pahare”, în „S-a dus amorul…” din Poeme de amor), adesea numite ca atare: „cine atinge cu șoldul și cu poșeta clădirea clubului universitas, revistei «amfiteatru», purificând, excitând și polarizând odăile verzi unde se țin congresele fumului?” („Femeie, femei, femeie…”).

Un rol central îl are Cenaclul de Luni, într-o exprimare fără echivoc, într-o dificilă epocă a cenzurii; cu o lamentație eliotescă despre sensul lumii, se străvede „după-masa de luni / cam goală acum, după desființarea Cenaclului de luni” („Bere și frig” în Totul din 1985 – practic cam la doi ani după desființarea Cenaclului). În același poem există unele teme „sensibile” sau care vor deveni sensibile: „casa unde locuise kenereș adina / în stația lui 88 și 90” are o încărcătură specială pentru că autoarea Îngeresei cu pălărie verde va fugi la Paris în 1987, peste doar doi ani de la apariția volumului lui Cărtărescu.

Mai presus de aceste identități colective, în poemele lui Cărtărescu apar prietenii săi, cei care au schimbat o bună parte din fața literaturii (a culturii) noastre la finele secolului XX și începutul secolului XXI. Mai întîi, sunt autorii Aerului cu diamante; Traian T. Coșovei este un „lider al ocurențelor”: șapte mențiuni, în diferite ipostaze, apoi Florin Iaru (șase mențiuni); urmează ilustratorul Aerului cu diamante (și al multor volume ale congenerilor), Tudor Jebeleanu (tot șase mențiuni). Ei apar adesea împreună; de exemplu, în „Regele Soare” (Totul) cuplul virtual al perfecțiunii se proiectează în „aș vrea să fiu eu florin iaru și tu traian t. coșovei”. Și după Nostalgia & Levantul, în poemul „Am căpătat un exemplar din «Howl» semnat de Ginsberg” (din Dragostea), reapar coautorii Aerului: „Traian și Florin citeau poeme cu șine ferate și pietre tombale”. Nu o dată, poetul aglutinează într-o enumerație tandru-ironică; procedeul este vizibil de la Faruri, vitrine, fotografii: „ființei noastre de bijuterii și organe și plante și animale și voronca și picasso și iaru și magda și thao” („Dioramă”).

Cel mai semnificativ poem pentru reprezentările de sine este „Bere și frig” din Totul; epoca este dezolantă (după interzicerea Cenaclului de Luni), dar planurile și efervescența sunt prezente cu intensitate; se visează la publicarea la Editura Litera, una dintre supapele vechiului regim, unde autori ce erau refuzați de editurile „de stat”, puteau, pe propria cheltuială, să își publice volumul, într-un tiraj și cu o distribuție confidențiale (aici au apărut colectivele Aer cu diamante sau Cinci). În restaurantul „Berlin”, „urc în salonul roșu cu bere și lilieci / și arlechini și căpcăuni și balerine pe fototapete / și un urs de faianță între măsuțele cu brichete. / acolo, lângă ursul de faianță, / ne-am dat întâlnire eu, tudor jebeleanu și dan goanță (…) fumam și beam, bârfeam, ce vrei și ce nu vrei, planuri de cărți la «litera», de postere, apoi paris match, coșovei, lefter, bineînțeles dom’ florin / stancione și cristina (…) jebe venise c-un nikon / goanță-adusese un platon / mi-l arăta și mie / eu zideam turnul vavilon / din cărți de joc și mai spuneam / și eu câte-o prostie”.

Deși poemele din Aer cu diamante nu au fost reunite în antologie sub acest titlu, epoca Aerului este adesea evocată și poate invocată, în special în retrospectivul Dragostea; pornind de la un eveniment central (un poem se numește „Am căpătat un exemplar din «Howl» semnat de Ginsberg”), în mintea poetului se succedă imagini, adesea cu trimiteri asupra destinului artistului. Sunt referirei atât la imagini poetice (în definiția clasică, Reverdy by Voronca), cât și la imagini… reale, cele trase de Tudor Jebeleanu sau de Florin Iaru în cunoscutele depouri, cadrul vizual al Aerului cu diamante: „Tudor nu avea-n barbă nici un fir de păr alb Traian purta ciocați și bărbuță de mușchetar / Florin se alesese și el cu barbă de parcă ar exista îngeri bărboși / iar Nino se dizolva în jocuri de cuvinte…”; „ne-am pozat pe un balansoar rupt (…) scria «mititei, răcoritoare, cremvurști» (mă-ntreb cum o să arate peste ani poza asta în «Manuscriptum»)”. Uneori, poetul urlă, cu aceeași intensitate dramatică pe care o presupune (pseudo)localizarea unui chagrin: „dar unde sunteți, TRAIAN, FLORIN, NINO, JEBE? unde ești, MIRCEA, unde îți sunt pletele, unde ți-e subțirimea?” („Podul Elefterie”).

(va urma)

Puteți cumpăra cartea: Iuppy.ro.


[1] Numărul din față reprezintă numărul ocurențelor / mențiunilor în Poezia lui Mircea Cărtărescu, iar numele din paranteză este (unul dintre) cel(e) de „personaj”.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium