Carti de poezii

Alți veleitari: Antologia „Limba noastră cea română”, de Ligya Diaconescu

Antologia „Limba noastră cea română”, de Ligya Diaconescu StarPress 2014, Editura Olimpias, Galați, 2014, 244 p. Prefață de Al. Florin Țene Antologia Lygiei Diaconescu („Limba noastră cea română”) este o colecție ce adesea duce cu gândul la un mecanism pe care îl descrie Umberto Eco în Pendulul lui Foucault; o editură poate prospera doar dacă flatează, doar dacă integrează numele unor autori într-un context valoric sigur, dacă îi publică pe anonimi, într-un dicționar, să zicem, alături de clasici, pentru a le cere apoi bani nu clasicilor (că nu mai sunt...), ci anonimilor contemporani. Se poate și doar dacă realizezi o operă cu anonimi, cu condiția să plătească: atât locul lor în Panteon, cât și un număr de exemplare. Aceasta e ușa din spate. Pe ușa din față pot intra principiul, valoarea etc. (mai mult…)

Despre veleitate: cărțile și premiile de poezie ale Editurii Zip

Da, se pare că există și o secțiune de proză; dar astăzi, numai despre poezie, exemple despre mecanismele din zona gri a literaturii, zona veleitarilor, care, natural, primesc premii fel de fel. Anca-Elena Șerpe, Poem în lanț, prefață de Aurel Pantea, Editura Zip, Colecția „Debut”, București, 2014, 94 p. (Marele Premiu al Concursului Debut Zip – 2014, Secțiunea Poezie) Singurul element de tensiune lirică este jurnalul pe care îl ține un Eu aflat în căutarea unui Tu, câte un rând prefațând fiecare poem, cu indicațiile precise despre loc (Alba-Iulia, în special, dar și Sibiu sau locuri campestre) și timp (date cuprinse între mai 2013 și martie 2014); cu puncte de suspensie, ce arată indecizii, cu precizarea unor personaje („oamenii mei de durată”), jurnalul este un înregistrator fidel al unor neliniști, cărora prefațatorul le dă mult prea generos girul. (mai mult…)

Printre debuturi: Andrei Huțuleac, Petronela Rotar, Radu Cârstea Ratzone

Trei debuturi din ultima vreme spune cîte ceva despre pulsul poeziei, la ora actuală, care nu pare a se desprinde decisiv de tentația mizerabilistă (de tip fracturist); dar poezia devine o chestiune de imagine, după cum o arată noii poeți: un actor, o reporteră TV, un blogger. ”poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac Editura Karth, București, 2014, 78 p. După ce au traverat în teatru o întreagă lume și carieră, actorii își devăluie volumul de poeme undeva în a doua parte a vieții; Ștefan Radoff, Horațiu Mălăele, câteva exemple care nu contează pentru Andrei Huțuleac, gata să existe, deopotrivă poet și actor. Volumul poeziilaprimamână cuprinde o serie de momente speciale, într-o serie de divagații despre dragoste și alegeri. (mai mult…)

Măștile poetului: La pierderea speranței, de Nicolae Prelipceanu

”La pierderea speranței”, de Nicolae Prelipceanu Editura Casa de Pariuri Literare, Seria „Poezie”, Colecția „Prezent”, București, 2012, 64 p. Reputatul poet Nicolae Prelipceanu (n. 1942) consideră că a venit acum, la senectute, vremea pentru masca sau chiar tentația faustic-gotheană, în cheie autoironică: invocarea timpului, a clipei ce ar face bine să mai rămână, dacă se poate definitiv. Mica tragedie a poetului provine însă din conștiința acetei imposibilități; nu că nu ar exista diavoli (citește: tentații) care să facă diferite propuneri, ci pentru că nu ar fi găsit culoarul potrivit de comunicare. Așadar, „nu te poți îneca / nu poți să dispari decît în propria ta vreme / ai ieșit la revedere nu se mai poate (...) / așadar mi-am pierdut orice speranță”. (mai mult…)

Bacoviene: Eva Precub, Livia Ștefan

”Unde luna acoperă țărâna”, de Eva Precub Editura Karth, București, 2014, 74 p. Nora Iuga, Virgil Mazilescu, Claudiu Komartin, Octavian Soviany, mottouri și eminențe pentru Eva Precub, pe care le răspândește de-a lungul unei păduri întunecoase în speranța că va mai găsi drumul de întoarcere. Dar volumul unde luna acoperă țărâna confirmă o dată în plus că nimeni nu se poate întoarce de dincolo, nici măcar pentru a ne spune ce ne așteaptă cu adevărat; așa că autoarea fantasmează în sensul real al cuvântului: „am fost martora morții tale / ai fost martorul morții mele” (nunta). (mai mult…)

A (s)pune în paranteză: Constantin Acosmei și Gelu Diaconu

”Jucăria mortului”, de Constantin Acosmei Editura Casa de Pariuri Literare, Seria „Poezie”, Colecția „Reeditări”, București, 2012, 144 p. Ediția a IV-a, revăzută, prefață de Daniel Cristea-Enache Autorul unui singur volum, aflat acum la a IV-a ediție (prima ediție: 1995), Constantin Acosmei alege o exprimare antipoetică, prin câte un sonet în „x” (unde toate cuvintele de la final de vers se opresc în crucea acestei consoane), ce deschide și închide volumul. Sonetul în „x” este de fapt o replică în registru minor al dezideratului mallarmean (sonetul terminat în „yx”); dar misterul este anulat, Acosmei nu are cuvinte rare, de felul lui ptyx, pe care Mallarmé recunoaște că l-a inventat (ceea ce nu a determinat exegeza să nu mai propună diferite interpretări). (mai mult…)

Marele meci: ”O sută cincizeci de mii la peluze”, de Diana Iepure

”O sută cincizeci de mii la peluze”, de Diana Iepure Editura Casa de Pariuri Literare, Seria „Poezie”, Colecția „Prezent”, București, 2011, 80 p. Ilustrații de Laurențiu Midvichi, prefață de Nora Iuga Lumea (post)sovietică din Moldova este dominată de o serie de situații sau experiențe de tip social-poetic: fantasma bombei nucleare și a adăpostului antiatomic, războiul de la care se întoarce tatăl, cursurile de „istoria p.c.u.s.”, „zoia kosmodemianskaia a zilelor noastre”, cinematograful Moscova din Chișinău – iluzia că timpul nu trece, că totul este încremenit, bine stabilit, și numai un copil nu poate vedea (deocamdată) realitatea imuabilă. Acel copil este Diana Iepure, a cărei imaginație este pusă în scenă de desenele deliberat naive ale lui Laurențiu Midvichi, cunoscut artist al expresiei politice. (mai mult…)

Poezia curajului: Autoimun, de Ioana Nicolaie

”Autoimun”, de Ioana Nicolaie Editura Cartea Românească, București, 2013, 96 p. Momentul reevaluării, al retrospecției, nu este niciodată așteptat; pentru Ioana Nicolaie această paranteză înseamnă posibilitatea de a lăsa acasă (adică în urmă...) totul: familia, cu băiețelul Gabriel („Mama e radioactivă” este refrenul unei poezii, Fișă 5: Refren), amintirile, eul, atunci când nu ești și nu poți să fii vreodată pregătit: „Când vine boala / Nimic numai rămâne la fel / Trăiești scufundat într-o apă / tot mai adâncă”. O experiență limită, de felul celei descrise de Ion Zubașcu (Moarte de om. O poveste de viață, 2010), naște o exuberanță a vieții, pe un trecut în ruine, imagini ale copilăriei ce așteaptă un sens, așa cum iepurașul de cârpă poate deveni amenințător: (mai mult…)

Personajul poetului: ”Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971-1995”, de George Almosnino

”Fotoliul verde. Antologie de poezie 1971-1995”, de George Almosnino Editura Paralela 45, Colecția „Biblioteca românească”, Pitești, 2013 Ediție îngrijită de Nora Iuga, Cuvânt-înainte de Eugen Negrici, Postfață de Gheorghe Grigurcu și de Nora Iuga Lui George Almosnino (1936-1995), poet de expresie neomodernistă cu o personalitate aparte (cu origini sefarde, într-o societate precum cea românească din anii 1950-1960, anii tinereții), rolul inadaptatului îi pare destinat. Veșnic căutător, modest vînzător de carte din specia anticarilor în viața reală, Almosnino revine astăzi în atenție prin acest Fotoliu verde, reluare a ediției retrospective din 1999, Marea liniște, la care se adaugă acum rîndurile criticului Eugen Negrici („Cuvînt-înainte”) și o scrisoare a Constanței Buzea („Către Nino”, 1999). Dar cea mai importantă noutate este perspectiva Norei Iuga (n. 1931), poeta soție poetului: o confesiune de peste 50 de pagini despre „Nino”, rememorând momente din viața misterioasă și abjectă a poetului, ce tinde să devină un fel de paradigmă pentru viața de poet: absențe în momentele cele mai faste (cu casa plină de prieteni ce îi sărbătoreau aniverarea, poetul fuge și nu se întoarce decât după plecarea ultimului oaspete), cruzimi patologice (omorârea puilor de pisică pe măsură ce se nășteau, într-un borcan mare, plin cu apă), boemă divizată de vodcă și de pokerul „doimaiot”. (mai mult…)

Nouă poezii din ”Poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac

”Poeziilaprimamână”, de Andrei Huțuleac Editura Karth, București, 2014 Carticica lui Andrei Huțuleac a fost o surpriză plăcută pentru mine, obișnuit să găsesc în cele mai multe dintre cărțile de poezie numai suferință și metaforă, o poezie pseudo-postmodernă pe care am ajuns să nu o mai suport pentru că nu o înțeleg. Ei bine, Andrei Huțuleac, chiar dacă nu folosește mereu rima și ritmul, scrie bine, scrie coerent, iar poezia sa are acea calitate care lipsește generației sale: este apropiată cititorului, folosește ironia și dragostea ca argumente în favoarea sa și nu ca mijloace poetice îndepărtate. (mai mult…)