Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

Aristocraţi români în lumea lui Proust, de Mihai Dim. Sturdza

Articol publicat de Codrut pe 21 Martie 2016
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)

aristocrati-romani”Aristocraţi români în lumea lui Proust. Anton Bibescu, Martha Bibescu, Anna de Noailles, Elena Bibescu”, de Mihai Dim. Sturdza

Editura Humanitas, Colecția Istorie, București, 2016

Nu este foarte uşor să înţelegi complicatele relaţii de rudenie între cele patru personaje principale ale acestei cărţi [1]. Reducând şi simplificând, toţi cei patru erau descendenţii lui Gheorghe/George Bibescu (1802-1873) domn pământean în Valahia în perioada 1842-48. Fiul mai mare al domnului, Grigore (1827-1886) a fost adoptat la naştere de marele-ban Grigore Brâncoveanu, ultimul urmaş pe linie directă masculină al lui Constantin Brâncoveanu şi care nu avea moştenitor masculin. Miza era una pecuniară, având în vedere imensă avere a familie Brâncoveanu.

Grigore Brâncoveanu s-a căsătorit cu Ralu Musurus, fiica ambasadorului otoman la Londra, grecul creştin Constantin Musurus. Din această căsătorie au apărut Anna Brâncoveanu care s-a căsătorit cu contele Mathieu de Noailles, provenind dintr-o veche familie aristocratică franceză ale cărei origini puteau fi trasate până în secolul al XII-lea, devenind Anna de Noailles, dar şi prinţul Constantin Brâncoveanu (1875-1967). Fiul cel mai mic al lui Vodă Bibescu a fost Alexandru (1842-191) care s-a căsătorit cu pianista Elena Costaki, fiica fruntaşului conservator moldovean Emanoil Costaki-Epureanu şi care au avut doi fii: prinţii Anton şi Emanuel Bibescu.

Se observă că înrudirea în interiorul clasei sociale era una din practicile curente ale lumii bune de dinainte de 1945, motivele fiind numeroase, de la păstrarea controlului asupra averii (care în cazul nostru era formată din diverse moşii) până la promovare politică şi păstrarea controlului asupra puterii. Totuşi meritele şi calităţile politice jucau şi ele un rol important, altfel nu se explică cum o familie de boieri fără mari moşii, precum era cea a Brătienilor, a jucat un rol atât de însemnat în aceasta istorie românească.

Liantul care leagă volumul, în afara legăturilor de rudenie care oricum caracterizau întreaga elită politico-economic a celor două principate dunărene, este reprezentat de umbra scriitorului Marcel Proust, pe care atât cei doi prinţi Bibescu (Emanuel s-a sinucis la Paris), cât şi Martha Bibescu sau Anna de Noailles l-au frecventat cu asiduitate când scriitorul francez era departe de fi recunoscut sau măcar cunoscut. Proust s-a folosit de acest mediu aristocratic în care evoluau şi cei patru pentru a observa, analiza şi transfera atmosfera şi crea personaje din celebrul sau ciclu În căutarea timpului pierdut, una dintre cele mai importante creaţii literare a secolului trecut. Elena Bibescu, mama prinţilor Bibescu nu a avut vreo legătură cu marele scriitor francez, de aceea poate că alăturarea ei încă din subtitlu celorlalţi trei, cu care Proust a susţinut o corespondenţă asiduă (sute de scrisori), nu este chiar fericită. De altfel, întreaga structură a volumului este dezechilibrată între prezentarea pe larg a spumoasei vieţii a prinţului Anton Bibescu şi celelalte trei muze feminine (mai mult, subţirel capitol despre mama lui Anton, prinţesa Elena, îl urmează în structura cărţii celui dedicat fiului, mult mai substanţial) care au fermecat mediul aristocratic al Parisului care era capitala intelectuală a Europei, locul unde se dădea tonul modelor artistice sau intelectuale. A fi prezent acolo, a însemna ceva în şi pentru Paris reprezenta un ideal major pentru orice creator european.[2]

Anton Bibescu

Anton Bibescu

Anton Bibescu, spre lauda lui, nu s-a rezumat la o viaţă uşoară, în mediul artistic francez, după cum i-ar fi permis titlul şi averea, dar a intrat în serviciul diplomatic român, slujindu-l cu destulă abnegaţie, mai bine de trei decenii, atât la Londra, Paris, unde s-a împrietenit cu Marcel Proust, cât şi la Washington sau Madrid, în ajunul războiului civil spaniol (1936-39), înfruntând gelozia şi invidia lui Titulescu a cărui grandomanie era proverbială şi care nu suporta faptul că Anton Bibescu arăta mult mai bine fizic (un adevărat Don Juan), dar şi avea legături foarte strânse cu toate mediile în care a activat. Diplomaţia nu se rezumă doar la o activitatea de rutină, ci şi la cunoaşterea intimă a factorilor de decizie şi a vectorilor de imagine din ţara în care te afli la post, care pot influenţa luarea unor decizii.

Anton Bibescu s-a căsătorit cu Elisabeth Asquith, una din fiicele fostului premier britanic. El a avut legături de prietenie cu o mulţime de personalităţi ale timpului, dezvoltând relaţii personale care-l vor ajuta chiar până spre finalul vieţii sale, căci exilat, de dată aceasta definitiv la Paris, după ocuparea României de trupele sovietice, cu proprietăţile confiscate şi trăind strâmtorat, Anton Bibescu a făcut tot posibilul pentru a prezenta punctele de vedere ale emigraţiei democrate româneşti în timpul Conferinţei de Pace de la Paris din 1946-47. Şi chiar dacă demersurile sale au fost nule, neputând schimba soarta grea a României, cel puţin a zădărnicit toate încercările lui Belu Zilber, unul din reprezenanţii noii puteri, de a ajunge la factorii de decizie occidentali. Care preferau să trateze direct cu Stalin, spre ciuda slugilor locale.

Biografia lui Anton Bibescu se constituie şi într-un bun prilej de a oferi o imagine a lumii antebelice şi interbelice române, lumea de dinaintea apariţiei flagelului bolşevic. Nu este una idilică, dar în mod evident era mult mai aşezată şi elitistă, dar nu opacă şi închistată, pentru că în rândurile ei puteau ajunge şi persoane de provenienţă mai modestă, de regulă burgheză (şi în nici un caz de origine ţărănească). Şi atunci exista bârfă, clientelism, snobism şi cinism, dar în mod clar corupţia era la un nivel mult mai redus pentru că elita boierească avea venituri suficent de mari pentru a fi mai puţin tentată să fure din banul public chiar dacă au există şi astfel de cazuri.

Anna de Noailles

Anna de Noailles

Aversiunea şi dispreţul pe care le-a manifestat, nu o dată, Anna de Noailles[3] faţă de România şi cultură română sunt de notorietate, dar mai puţin cunoscut este rolul jucat în acest sens (de influenţare) de un anume Nicolae Vaschide, născut la Buzău într-o familie de negustori greci, devenit doctor la Paris şi care a dus o neîncetată propagandă culturală antiromână. Se pare că cele două filiaţii elene rezonau mult mai puternic decât rădăcinile valahe. Anna de Noailles lua la un moment dat un tratament cu pastile… împotriva melancoliei, tratament prescris de acelaşi dubios Vaschide.

“Anna Brâncoveanu nu a dorit niciodată să acorde României măcar o fărâmă din aura acumulată în strainatae. Dispariţia prematură a lui Vaschide i-a încurajat parcă şi mai mult purtarea ei de fiinţă răsfăţată, mereu tentată de mofturi răutăcioase.[4]

„Pentru contesa de origine româno-elena, ca şi pentru medicul de origine greco-română, folosirea unei limbi de mare civilizaţie, franceză, accesul într-un mediu literar sau ştiinţific de prestigiu mondial, admiterea prin asimilare într-un statut intelectual mai riguros şi mai rafinat decât cel din România implicau abandonarea tradiţiilor legate de ţară de baştină. Ceea ce pentru intelectualitatea din România constituia o ruşine, dacă nu de-a dreptul un caz inflamant.[5]

De aceea, de-numirea liceului francez din Bucureşti Anna de Noailles poate părea o exagerare (dacă ea n,u ne-a vrut pe noi, de ce am vrea-o noi, acum pe ea?). Întrebată într-un interviu pentru revista Annales în 1912, ce părere are despre România, ea s-a eschivat, răspunzând că nu cunoştea mare lucru despre acesta ţară în care nu a trăit niciodată. Însă banii care veneau din mosiile sale întinse nu au deranjat-o. Reforma agrară de după 1918 a lovit-o puternic si pe Anna Noailes, care deja îşi cheltuiese o parte din averea primită, ceea ce nu a uşurat apropierea ei de România. Dimpotrivă, veninul ei s-a concentrat asupra lui Ionel Brătianu. Se pare că originile ei elene i-au suscitat mai multă interes chiar dacă bunicul sau elen din Fanar fusese ambasadorul sultanului la Londra în timp ce Grecia modernă era într-un permanent conflict cu Poartă. De aceea Musurus, primind si titlul de Pasa, fiind detestat de grecii naţionalişti, a şi fost ţintă unui atentat la Londra. Din altă perspectiva, nu poate fi obligat nimeni să-şi asume o naţionalitate care nu-i este pe plac, mai ales că discutăm despre asumări spirituale şi nu cele de natură legală. Paradoxal, fratele Annei de Noailles, prinţul Constantin Brancoveanu a avut o sustinta activitate in Romania.

Suntem siguri ca astfel de subiecte vor mai fi tratate de istorici şi critici literari, pentru că în marea comunitate spirituală a culturii române trebuie să-şi facă loc toţi cei care au contribuit la îmbogăţirea celui mai preţios patrimoniu pe care o naţiune îl are, cel cultural, indiferent de originea lor socială.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.


[1] Aristocraţi români în lumea lui Proust. Anton Bibescu, Martha Bibescu, Anna de Noailes, Elena Bibescu, de Mihai Dim. Sturdza, Editura Humanitas, 2016. Impresionanta este biografia autorului care este redată pe larg, interpretul oficial al presedintilor francezi de Gaulle si Giscard d’Estaing, autorul unui studio de 668 de pagini initulat Dictionaire historique et genealogique.

[2] Vezi şi articolul de pe Filme-cărți.ro.

[3] Vezi şi articolul Noi arheologii culturale francofone în Revista 22.

[4] Pag. 160.

[5] Pag. 157.


« »

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium