Recenzii filme si carti

Recenzii despre filme si carti

America de peste pogrom, de Cătălin Mihuleac

Articol publicat de Dan pe 9 Decembrie 2014
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.3/10 (7 votes cast)

America de peste pogrom”America de peste pogrom”, de Cătălin Mihuleac

Editura Cartea Românească, București, 2014

In ceea ce banuiesc ca este o pseudo-prefata a cartii lui Catalin Mihuleac ‘America de peste pogrom’, aparuta la editura Cartea Romaneasca in 2014, eroina si presupusa comanditara a scrierii pe nume Suzy Berstein scrie:

‘Nu stiu nici in ce masura romanul meu este unul catchy.’ (pag. 7)

O pot asigura pe doamna Suzy (fosta Sanziana de la Iasi) ca romanul este cat se poate de ‘catchy’. Se poate citi intr-o noapte, se poate citi intr-un zbor de avion, se poate citi intr-o rasuflare si fara a-l lasa din mana. Meritul desigur este al scriitorului (tot iesean) Catalin Mihuleac, reporter, dramaturrg, povestitor in gama satirica, gama care nu lipseste nici in aceasta carte, populata de personaje care nu par sa ambitioneze prea tare in a depasi limitele stereotipului: romanca ajunsa la o varsta putin prea coapta, in care mariajul dar si parasirea Romaniei in vesnica tranzitie au devenit scopuri demne de aproape orice mijloace, americanii joviali dar superficiali si afoni cultural, evreii a caror inteligenta naturala si inventivitate par canalizate intr-o singura directie si anume sporirea conturilor in banca. Nu lipseste nici sexul din scrierea lui Mihuleac (si atentie – am scris ‘sex’ si nu ‘erotica’) si nici tonurile acute de telenovela. Deci o carte bine scrisa, usor de citit, presarata de umor, sex si cu culori vii de telenovela. Da, ‘America de peste pogrom’ este toate acestea si este in acelasi timp si prima si cea mai cutremuratoare carte din literatura romana care abordeaza fara nicio eschivare ziua poate cea mai rusinoasa din istoria nationala – pogromul de la Iasi din 29 iunie 1941.

‘Pogrom, la Iasi? Am facut, la scoala si in facultate, istorie de m-a durut capul. Dar nici un profesor nu a pomenit un singur cuvant despre.’  (pag. 70)

Trebuie sa intercalez aici o nota personala. Ca evreu nascut in Romania am cunoscut din relatarile parintilor si ale bunicilor, supravietuitori ai Holocaustului, totul despre acea perioada si ceva in plus. Am studiat insa din aceleasi manuale scolare ca si toti colegii mei evrei si ne-evrei, manuale in care se vorbea despre ‘crimele ocupantilor nazisti’, dar nu se pomenea faptul ca victimele fusesera in mare majoritate evrei. Am citit si cartile mai ‘serioase’ de istorie sau articolele comemorative din presa (chiar si cea a comunitatii evreiesti) perioadei comuniste in care pogromul era mentionat, dar pus pe seama germanilor. Asa incat nu ma mira ignoranta unora dintre romani care pana la publicarea raportului Comisiei Wiesel aveau motive reale de a-si ignora trecutul, in timp ce altii aveau motive la fel de reale de a-l ingropa sau face uitat. Nu ma mira nici ca eroina cartii trebuie sa calatoreasca in America, sa se marite si sa devina americana (si evreica!) pentru a afla adevarul despre unul dintre episoadele cele mai intunecate ale istoriei  Romaniei. Un adevar dureros si rusinos, dar care nu poate fi depasit decat daca este cunoscut si asumat. Astazi, in 2014, mai ales dupa publicarea raportului Comisiei Wiesel, a atator studii de istorie, si poate si a acestei carti, nimeni nu mai are in Romania scuza ignorantei.

’29 iunie 1941. O zi fara niciun fel de scuza. Macar de n-ar fi calda si insorita. Macar de n-ar fi sarbatoarea crestina a Sfintilor Petru si Pavel. Macar.’ (pag. 182)

Naratiunea din ‘America de peste pogrom’ se desfasoara pe doua planuri alternate. Intr-unul din ele povestitoarea este Sanziana devenita Suzy, ‘salvata’ din Romania post-decembrista de un job intr-o afacere de vanzari de haine de mana a doua (insa la proportii globale) si de maritisul in familia de evrei care conduc afacerea. Umorul sarcastic este tonul principal in care sunt descrise confruntarile lui Suzy cu mentalitatile americane si cu familia de evrei care o primeste cu o superficiala dragoste, cu exceptia poate a soacrei Dora, personaj inchis si antipatic, ce mai, soacra!

‘Aurul e la mine acum. Eu fac regula, in “Bernstein Vintage Ltd”. Regulat, dau cate o fuga in Europa. Cu, dar mai ales fara Ben. Sa caut marfa, oficial. Sa bat muzeele, neoficial. Sunt tot mai evreica. Si tot mai romanca. Ghiciti ce iese din combinatia asta.‘ (pag. 135)

Cătălin Mihuleac

Cătălin Mihuleac

Planul paralel incepe cronologic cu trei sferturi de secol in urma, in Iasii perioadei interbelice. Naratiunea este aici la persoana a treia, si abia spre sfarsitul cartii vom afla pe ce se bazeaza si care este sursa. In Iasii anilor 20 si 30 ai secolului trecut jumatate din populatie era evreiasca. Evrei bogati si evrei saraci, evrei cu studii si fara, unii dintre ei razbatand in atmosfera de antisemitism care infesta Universitatea (unde perora ca profesor celebrul A.C.Cuza, creatorul ‘antisemitsmului stiintific’) pentru a deveni profesionisti de marca si succes, cum este medicul ginecolog Jacques Oxenberg devenit medicul expert in domeniu si prestatorul de operatii cezariene pentru doamnele din populatia bogata si sotiile notabilitatilor orasului. Cunoastem familia – sotia Roza cea frumoasa si cultivata, soacra profesoara de pian, copiii Lev si Golda, fetita sensibila care scrie poezii despre ratuste galbene. Ii cunoastem si pe servitoarea Tincuta si ibovnicul Ilie, care in subsolul casei se angajeaza in partide sexuale, discuta cu invidie despre luxul si averea ‘jidanilor’ si clocesc planuri de razbunare.

Jacques Oxemberg este tipul evreului din clasele suspuse care minimalizeaza pericolul nationalismului si antisemitismului, si se bazeaza pe relatiile sale cu inalta societate romaneasca a orasului. Greseala fatala, caci in ziua infamiei Iasul romanesc se razbuna crunt pe evreii sai. Mihuleac, fara a abandona complet in aceste episoade registrul comic si isi asuma rolul reporterului in ale istoriei:

‘Nu mai e loc de mila. Mainile prizonierilor, obligate sa stea ridicate, cersesc atentia unei divinitati care nu sta prea bine nici cu vazul, nici cu auzul. E in zadar. Acolo, sus, toata atentia este indreptata spre sarbatoritii crestini Petru si Pavel, care sufla voiniceste in lumanarile din tortul de ziua lor. Baionetele soldatilor imprima directia si ritmul de mers, batele civililor anuleaza de pe trotuar tentativele de-a iesi din formatie, certificand ca oina cu capete evreiesti ramane sportul national romanesc.

Din zece in zece metri, cate un trosnet de vresc osos tine veselia crestina de pe margine treaza; la fiecare jumatate de minut, un trident format dintr-o barba si doi perciuni e smuls in urale sau aprins cu chibritul. Gloantele gonite dau sarbatorii branciuri noi, ca la un concurs hipic. Merita sa te uiti; spectacolul e mult mai ochios ca jocul de artificii de ziua Majestatii Sale Regele.

Pentru a nu deranja deplasarea constanta a iudelor vii, iudele moarte sunt impinse in laturi si abandonate la mal, ca niste epave incarcate cu prada. Acolo le asteapta roiuri de termite orasanesti; in doar cateva clipe, hainele si imbracamintea dispar rontaite de foamea de innoire. Cadavrele sunt dezbracate cu maini dibace, raman goale si neajutorate, asteptandu-si cu resemnare casarea, de parca ar fi manechine vechi si uzate din magazinele de moda de pe Strada Lapusneanu.’ (pag, 203)

De aici cosmarul devine doar si mai ingrozitor. S-a scris foarte putin despre ce s-a intamplat in ‘trenurile mortii’, chiar si supravietuitorilor le-a fost greu sa relateze ceea ce s-a intamplat acolo (una dintre exceptiile notabile a fost regizorul Andrei Calarasu plecat cu cateva luni in urma din aceasta lume). Catalin Mihuleac nu ezita sa scrie pagini memorabile, si nici sa abordeze o alta tema, un alt fel de crima despre care se vorbeste si mai putin – violurile.

‘Despre femeile violate, istoria tace. Autocenzura o impiedica sa acorde importanta acestor fiinte insemnate pe vecie, in urma celui mai vechi asalt militar, in care soldati, subofiteri si ofiteri lupta la piele cu muieretul dusman. Lupta racnind crancen, lupta culminand victorios, folosindu-si fara sfiala armamentul intim.’ (pag. 257)

Capitolele finale ale cartii aduc impreuna cele doua fire narative, intr-un mod nu complet neasteptat, dar care are totusi o adaugire finala, care chiar daca pare putin ‘hollywoodica’ si nu neaparat necesara pentru mesajul general al cartii, este totusi in logica unuia dintre putinele personaje pozitive ale cartii – rabinul iesean care o salveaza pe fetita care va fi singura supravietuioare a familiei. Este descifrat in final si personajul soacrei Dora, si atitudinile evreilor americani apar deodata sub o lumina complet diferita.

Iasiul este fundal si scena in permanenta, prezent si amintire pentru personajele cartii. Este o carte scrisa de un iesean despre istoria orasului sau, despre trecutul care nu poate si nu trebuie sa fie uitat.  Radu Paraschivescu a afirmat ca ‘America de peste pogrom’ s-ar putea sa fie cea mai buna carte a anului 2014. Cred ca este foarte posibil sa aiba dreptate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Cartea Românească/Elefant.ro/E-book.


« »

Un raspuns la “America de peste pogrom, de Cătălin Mihuleac”

  1. […] Mihuleac a scris o carte care, în opinia mea, este unică în literatura română, abordând frontal și fără menajamente unul dintre cele mai […]

Parerea voastra

Ultimul vostru articol









Booking.com

FOTOVIVA - Fotografie de nunta si portret

Fotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premiumFotografie de nunta premium
Fotografie de nunta premium