Carti

Între teologie și filosofie: ”Lanțul de aur”, de Andrei Cornea

”Lanțul de aur”, de Andrei Cornea Editura Humanitas, București, 2017 Cât de curajos trebuie să fie gestul unui scriitor de a construi un roman în jurul Școlii filosofice de la Atena, cea fondată de Platon și închisă din ordinul împăratului Iustinian în anul 529, considerată fiind ca potrivnică și neconformă creștinismului! Romanul ”Lanțul de aur” ficționalizează cumva ultimul an de existență al acestei renumite școli, iar curajul pe care îl are Andrei Cornea vine tocmai din aparenta respingere pe care o stârnește folosofia, ideea, romanul filosofic în rândul cititorilor obișnuiți, care preferă acțiunea și adrenalina sau dragostea și sentimentul unui roman de idei. (mai mult…)

Anii frigului, de Dan Stanca

”Anii frigului”, de Dan Stanca Editura Humanitas, București, 2017 ”Știți, mă gândesc mereu la sensul vieții mele și pur și simplu rămân cu gura căscată. La urma urmei, pentru asta m-am zbătut tot timpul, să găsesc un sens, și constat că sunt la fel de neajutorat ca în prima zi...”  (pag. 5) Așa își începe discursul asupra nefericirii personajul Hector Noroaie, imaginat de Dan Stanca în ”Anii frigului”. Cel mai recent roman al unui autor foarte prolific în ultima perioadă este concentrat pe experiența nefericirii, sensul vieții pentru anumite personaje nedepărtându-se prea mult de acest sentiment foarte pregnant și dramatic, trist în esența sa, din care ele nu pot ieși decât atunci când... vor găsi un om la fel sau mai nefericit decât ele. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (17 – 23 iulie 2017)

Pe blogul Serial Readers, Patricia Lidia scrie despre ”Enescu și hora razelor de soare”, de Cristina Andone, o carte apărută la Editura Nemi: ”Cartea este mai mult decât o lecție despre George Enescu. Dincolo de povestea vieții marelui compozitor, cartea ne introduce și în etnologia românească și ne prezintă și lecții de teorie muzicală. Astfel, copiii învață într-un mod unic și inedit despre notele muzicale, părțile componente ale unei vioare, denumirea mișcărilor necesare încălzirii înaintea cântatului la un instrument muzical și chiar despre portul românesc și cusăturile și însemnele specifice diverselor zone etnografice. Ba cartea prezintă și o rețetă culinară specific românească: învârtita cu nucă. Sincer, încă nu am avut curajul să o pun în practică, mă consider cam anti-talent în bucătărie, chiar dacă descrierea e foarte detaliată, de poate fi pregătită chiar și de un copil!” (mai mult…)

Miere, de Tudor Ganea

”Miere”, de Tudor Ganea Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2017 Despre Tudor Ganea am auzit cu toții atunci când ne-a surprins plăcut cu debutul său, ”Cazemata”, un roman aflat la granița dintre realitate și oniric, a cărui acțiune se petrece pe tărâmurile unei părți a copilăriei autorului, la Constanța. Scriam acum un an despre ”Cazemata” că ”descrierile sunt perfecte, personajele sunt fascinante, alunecoase, dialogurile pescărești și ”alcoolice” sunt vii, iar ansamblul construit este admirabil, mai ales dacă vorbim de un debutant. Este clar că Tudor Ganea are talent literar, are meștegușul unui povestitor și are vorbele la el, astfel încât cartea pe care a scris-o este antrenantă și curge firesc, fiind un roman foarte bun, neașteptat de bun.” (mai mult…)

Am fost cândva femeie de onoare, de Radu Paraschivescu

”Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri”, de Radu Paraschivescu Editura Humanitas, București, 2017 Pot spune cu sinceritate că Radu Paraschivescu este unul dintre autorii mei preferați din ultimii ani și, desigur, unul dintre primii scriitori români pe care îi recomand prietenilor atunci când discutăm de cărți de luat în concediu. Fiecare dintre cărțile sale sunt, în același timp, amuzante și pline de mesaje, ușurele și profunde, simpatice și triste, totul în funcție de unghiul din care privești cele citite. La fel poate fi considerată și această culegere de povestiri autobiografice, majoritatea publicate în diferite antologii, în care Radu Paraschivescu își povestește câteva dintre etapele formării sale ca adult, din momente mai mult sau mai puțin esențiale ale vieții. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (10 – 16 iulie 2017)

Cosmin Baboi scrie pe blogul Societate și cultură despre ”noua capodoperă a literaturii ruse, romanul ”Laur” de Evgheni Vodolazkin: ” Văzută dintr-un unghi istoric, cartea oferă o radiografie a societății rusești în veacul al XV-lea, pe fundalul sobru al ciumei. Fiind un bildungsroman, povestea părăsește spațiul slav odată cu drumul protagonistului spre Ierusalim. Începe o călătorie în care realul și fantasticul se întrepătrund, viziunile și sentimentul sacrului se manifestă la tot pasul, iar moartea devine o amenințare omniprezentă. Kievul, Veneția și cetățile din bazinul Mării Mediterane sunt doar câteva dintre locurile al căror parfum medieval este relevat de autor. Văzută dintr-un unghi religios, opera prezintă viața unui om în căutarea permanentă a lui Dumnezeu. Acesta este pe rând vraciul și pelerinul Arseni, nebunul întru Hristos Ustin, călugărul Ambrozie și sihastrul Laur.” (mai mult…)

Maternitate și închisoare: ”Mary”, de Aris Fioretos

”Mary”, de Aris Fioretos Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017 Traducere din suedeză și note de Elena-Maria Morogan Motto: ”Săpun, o celulă și zgomotele înăbușite ale celorlalte deținute. Lumea mea a devenit atât de strâmtă.” (pag. 52) Dacă săptămâna trecută vă prezentam, prin intermediul recenziei asupra cărții lui Nikos Kazantzakis, ”Fratricizii”, o etapă importantă a istoriei moderne a Greciei, respectiv războiul civil de după cel de-al doilea război mondial, astăzi, prin intermediul cărții lui Aris Fioretos, trecem în revistă un alt moment important al istoriei recente, aproape deloc cunoscut la noi, respectiv revoltele studențești din noiembrie 1973 și urmările acestora. (mai mult…)

Audiență la un demon mut, de Savatie Baștovoi

”Audiență la un demon mut. Roman istorico-fantastic despre soarta Bisericii in vremurile de pe urma”, de Savatie Baștovoi Editura Cathisma, 2009 Ieromonahul Savatie Baștovoi este un scriitor ucrainian din Republica Moldova cu o scriitură limpede și lipsită de pretențiozitate. Scrie simplu, însă plin de încărcătură, cu subiecte care suscită curiozitatea, amintind uneori de stilul americanului Dan Brown. Probabil că cel mai cunoscut roman al său este „Iepurii nu mor”, un roman despre  copilăria în republica sovietică a unui băiat poreclit Sașa, o lecție de istorie imposibil de ignorat. (mai mult…)

Vremurile bune de altădată, de Bohumil Hrabal

”Vremurile bune de altădată”, de Bohumil Hrabal Editura Art, București, 2016 Traducere din limba rusă și note de Jean Grosu Cu ilustrații de Mircea Pop Nu știu cum ar trebui început un text despre o scriere de-a lui Hrabal pentru că frazele lui alunecă în cel mai natural mod cu putință și pentru că, într-un fel, personajele îi dictează autorului, nu invers, iar un astfel de lucru nu se întâlnește des. Așa că ajungi să începi, deci, cu talentul autorului dezvăluit mai ales de aceste două caracteristici. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (3 – 9 iulie 2017)

Pe blogul lui Constantin Piștea regăsim un interviu cu Viorica Răduță, cea care a publicat de curând, la Editura Polirom, un nou roman, ”Orașul închis”, despre care spune: ”Declanşatorul a fost procesul lui Vişinescu. Observator cultural a găzduit un „serial” (profesionist) de la faţa locului, din sala de judecată. Atunci m-au ajuns câteva imagini legate de închisoarea din Râmnicu Sărat, unde am ajuns să fiu, la 10 ani, „contemporană” ultimilor ani ai terorii dinăuntru. Mai ales zidurile, al căror colţ l-am văzut de la locul de joacă, autogara, de mai multe ori. Aveau o împotrivire, nu se arătau deşi le aveai în ochi. A mai fost o imagine, dar nu am developat-o decât odată cu apariţia bătrînelului îndoit de ani, nu de căinţă, smucit şi rămas în moli(m)a timpului său de… glorie. De acolo venea şi pumnul dat în microfon, şi câte o formulare agresivă. Imaginea, după cum explic şi în mărturia aflată pe copertă cărţii, era a unui şir de deţinuţi, scoşi să sape un şanţ pe bulevardul gării. A rămas înăuntrul meu ca într-o cameră obscură şi, când a dat de revelator, au ţâşnit de acolo toate uniformele, în zeghe. În ele atârnau ca spânzuraţii de propriile dungi nişte momâi. Nu aveau chip. Sau aveau măşti de pământ. Aici zăcea chiar actualizarea unei torturi, împinsă în actualitate, culpabilă deopotrivă.” (mai mult…)