Stiri

Curtea Veche Publishing la Gaudeamus 2015

Carol I [coperta]Curtea Veche Publishing vă invită la o nouă sărbătoare a cărții! Anul acesta, în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2015, ediţia a XXII-a, ce se va desfășura în perioada 18 – 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, vă așteptăm cu titluri variate, reduceri de preț de până la 85% la peste 600 de titluri, întâlniri cu autori cunoscuți, ateliere pentru copii și peste 4500 de premii pentru Cititorii de Curtea Veche!

Evenimentele pregătite la standul editurii vor prezenta cele mai noi volume semnate de: membrii Familiei Regale a României („Săvârșin. Detaliul”, „Calendar regal 2016”), Emil Hurezeanu („Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015”), Adrian Cioroianu și Andrei Radu („Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor” – volum regal pentru copii), Magda Stavinschi („Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate”), Raluca Andreescu și Traian D. Lazăr („Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu”). Cititorii cunoscutului blogger Radu F. Constantinescu îl pot întâlni pe acesta la standul editurii în cursul serii de 20 noiembrie, în vreme ce micii cititori sunt invitați la atelierele organizate de Asociația Curtea Veche la Standul Dacia.

Admiratorii lui Răzvan Petrescu vor putea găsi cel mai nou titlu semnat de acesta, “Ursulețul lui Freud”. Pentru pasionații de gastronomie, editura pregătește una dintre cele mai apreciate cărți ale celebrului Jamie Oliver: “Comfort Food”. Curtea Veche Publishing vă invită să descoperiți și noua colecție “Outliers”, ce cuprinde cărți revoluționare pentru cele mai îndrăznețe minți – “Crowdsourcing” de Jeff Howe și “Connected” de Christakis & Fowler.

Programul evenimentelor Curtea Veche Publishing la Gaudeamus 2015:

 

MIERCURI, 18 NOIEMBRIE

13.00 – 14.00 – Atelier de lectură interactivă cu tehnici de teatru pe baza volumului ”Cei trei muschetari” din colecția „Cărțile Copilăriei”, susținut de Smaranda Nicolau (actor și pedagog MindStage Acting School)

Organizat de Asociația Curtea Veche pentru copii cu vârsta între 7-14 ani. Înscrieri gratuite, în limita a 15 locuri disponibile/atelier. Înscrieri printr-un e-mail la contact [at] asociatiacurteaveche.ro care să conțină numele copilului și vârsta, împreună cu datele de contact ale părintelui sau cadrului didactic însoțitor. Copiii care vor lua parte la evenimente vor primi gratuit volumele ”Cei trei muschetari” și ”Cocoșatul de la Notre Dame” din colecția „Cărțile Copilăriei”.

Standul Dacia, intrare Pavilion Central Romexpo

 

JOI, 19 NOIEMBRIE

11.00 – 12.00 – Atelier de lectură interactivă cu tehnici de teatru pe baza volumului „Cei trei muschetari” din colecția „Cărțile Copilăriei”, susținut de Smaranda Nicolau (actor și pedagog MindStage Acting School)

Organizat de Asociația Curtea Veche pentru copii cu vârsta între 7-14 ani. Înscrieri gratuite, în limita a 15 locuri disponibile/atelier. Înscrieri printr-un e-mail la contact [at] asociatiacurteaveche.ro care să conțină numele copilului și vârsta, împreună cu datele de contact ale părintelui sau cadrului didactic însoțitor. Copiii care vor lua parte la evenimente vor primi gratuit volumele ”Cei trei muschetari” și ”Cocoșatul de la Notre Dame” din colecția „Cărțile Copilăriei”.

Standul Dacia, intrare Pavilion Central Romexpo

14.00 – 15.00 – Atelier de lectură interactivă cu tehnici de teatru pe baza volumului „Cocoșatul de la Notre Dame” din colecția „Cărțile Copilăriei”, susținut de Smaranda Nicolau (actor și pedagog MindStage Acting School)

Organizat de Asociația Curtea Veche pentru copii cu vârsta între 7-14 ani. Înscrieri gratuite, în limita a 15 locuri disponibile/atelier. Înscrieri printr-un e-mail la contact [at] asociatiacurteaveche.ro care să conțină numele copilului și vârsta, împreună cu datele de contact ale părintelui sau cadrului didactic însoțitor. Copiii care vor lua parte la evenimente vor primi gratuit volumele ”Cei trei muschetari” și ”Cocoșatul de la Notre Dame” din colecția „Cărțile Copilăriei”.

Standul Dacia, intrare Pavilion Central Romexpo

 

VINERI, 20 NOIEMBRIE

16.30 -17.30 – Lansarea volumului „Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate” de Magda Stavinschi

Participă: Magda Stavinschi, acad. Solomon Marcus, acad. Basarab Nicolescu, acad. Răzvan Theodorescu

Prezintă: Miruna Meiroșu

Standul Curtea Veche Publishing, Pavilion Central Romexpo

Magda Stavinschi este membră a Uniunii Astronomice Internaţionale şi a fost, între anii 1990 şi 2005, directoare a Observatorului Astronomic al Academiei Române. În această carte, ea conturează portretul ştiinţific al astronomului de origine basarabeană Nicolae Donici (1874-1956), care a trăit şi lucrat în Basarabia, România şi Franţa, fiind autorul a numeroase studii de specialitate, după ce a observat o multitudine de eclipse de Soare şi alte fenomene astronomice, pe parcursul a şase decenii, în toate colţurile lumii. Cartea este o biografie-cronologie, îmbogăţită cu o bibliografie cuprinzătoare a scrierilor lui Donici, strănepot al fabulistului Alexandru Donici, şi cu o serie de mărturii ale unor oameni de ştiinţă şi cultură care l-au cunoscut pe astronom.

17.30-18.30 Lansarea volumului „Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu” de Traian D. Lazăr și Raluca Andreescu

Participă: acad. Basarab Nicolescu, Raluca Andreescu, Traian D. Lazăr, Petrișor Militaru

Prezintă: Miruna Meiroșu

Sala Cupola, Pavilion Central Romexpo (sala este situată sub scările centrale)

Autorii adună în volum, însoţindu-le de prezentări, note biografice şi multe note explicative, câteva zeci de scrisori şi cărţi poştale schimbate de fizicianul şi filozoful Basarab Nicolescu, aflat din 1968 în Franţa, la început ca bursier al statului francez, apoi ca doctorand şi ulterior ca rezident şi cetăţean francez, cu personalităţi culturale atât din România comunistă, precum academicianul Alexandru Rosetti şi scriitorul şi editorul Mircea Ciobanu, cât şi din exilul intelectual românesc din Franţa şi Statele Unite: Horia Stamatu, Vintilă Horia, L.M. Arcade, Emil Cioran, Mircea Eliade. Schimburile epistolare acoperă o perioadă de peste trei decenii, până la începutul secolului XXI, când scrierile lui Basarab Nicolescu au început să fie traduse şi publicate în româneşte.

17.30 – 20.00 – Întâlnire cu Radu F. Constantinescu, autorul volumelor “Filosofia sexului” și „Necenzurat” – sesiune de autografe

Standul Curtea Veche Publishing, Pavilion Central Romexpo

În „Necenzurat”, cunoscutul blogger Radu F. Constantinescu reușește o îmbinare originală între povești de viață și reflecții personale – totul, pe un ton relaxat și natural. Fiind unul dintre acei puțini autori ce reușesc să prezinte o relație de cuplu din ambele perspective – atât a femeii, cât și a bărbatului –, Radu F. Constantinescu se apropie de cititor cu înțelegere și umor, ca un prieten care-ți povestește fără ocolișuri despre tot ce implică dragostea: pasiune și plictiseală, dor și renunțare, sinceritate și minciună, rațiune și extaz. „Necenzurat” este prescripția perfectă pentru diagnosticul de ipocrizie socială.

 

SÂMBĂTĂ, 21 NOIEMBRIE

Pe trecerea timpului12.00 – Lansarea volumului „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015” de Emil Hurezeanu

Participă: ES Emil Hurezeanu, Iren Arsene, Andrei Pleșu, Cristian Tudor Popescu, Cosmin Prelipceanu

Prezintă: Miruna Meiroșu

Standul Curtea Veche Publishing, Pavilion Central Romexpo

“Pe trecerea timpului” conține articolele publicate de jurnalistul Emil Hurezeanu în perioada 1996-2015 și ilustrează evoluția societății românești în ultimii 20 de ani. Analizele se referă la evenimente interne și internaționale și sunt scrise din perspectivă politică, socială, civică și culturală. Cartea pune în perspectivă cele mai importante evenimente interne și internaționale petrecute în ultimele două decenii și oferă cititorului instrumentele necesare pentru o interpretare realistă și logică, în același timp aducând previziuni referitoare la viitorul României. Cartea este scrisă cu o subtilă ironie, deja cunoscută publicului din emisiunile TV în care Emil Hurezeanu a fost realizator. O carte durabilă, pe care publicul o merită din plin.

13.00 – Lansarea volumului pentru copii „Carol I. Primul și cel mai mare Rege al românilor” de Adrian Cioroianu și Andrei Radu, cu ilustrații de Alexandra Mâzgăreanu

Participă: Adrian Cioroianu, Andrei Radu, Ion Bulei

Moment de lectură: Daniela Nane

Prezintă: Miruna Meiroșu

Standul Curtea Veche Publishing, Pavilion Central Romexpo

Lucrarea lui Andrei Radu reprezintă o invitație către descoperirea unei noi fațete a istoriei. Adeseori dincolo de fotografia unui rege sau a unei regine din manuale nu pare să fie nimic. O figură sobră, încărcată de responsabilitatea care-i apasă pe umeri şi de imperativul unui destin pus în slujba Istoriei. Aşa stau lucrurile şi cu primul şi cel mai mare rege al românilor, Carol I-ul.

Tinerii cititori pot urmări traseul suveranului, din vremea în care era un tânăr principe căruia i se propune tronul Principatelor Române, după abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza, până în cei din urmă ani ai domniei sale, înainte de Marele Război.

Evocarea momentelor istorice cruciale pentru soarta naţiunii române este dublată de un subtil tablou psihologic al regelui, zugrăvit în culori vii, în care se împletesc rigoarea şi seriozitatea germană cu dragostea nedisimulată pentru ţara care l-a ales să o conducă.

Savarsin [coperta]16.00-17.00 – Lansarea albumului „Săvârșin. Detaliul”, de Principesa Margareta a României și Principele Radu al României, și prezentarea Calendarului regal 2016

cu participarea AALLRR Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României

Oficii de gazdă: Iren Arsene

Prezintă: Miruna Meiroșu

Standul Curtea Veche Publishing, Pavilion Central Romexpo

„Săvârșin. Detaliul”: Albumul prezintă Castelul Regal de la Săvârşin din perspectiva detaliilor legate de construcţie şi decoraţiuni. Este bogat ilustrat cu fotografii color ale interioarelor şi clădirilor din jur, printre care au fost introduse şi câteva fotografii făcute în anii 1940, pe vremea când Regina-Mamă Elena se îngrijea de castel. Familia Regală română a reintrat în posesia domeniului şi a castelului în anul 2001, când a fost demarat un proces îndelungat de reconstrucţie, recondiţionare şi reamenajare, pentru a elimina intervenţiile haotice din perioada comunistă asupra elementelor decorative ale proprietăţii. Autorii descriu în amănunt spaţiile, mobilierul, decoraţiunile interioare şi exterioare, bibelourile, obiectele de valoare atât materială, cât şi sentimentală pe care le-au recuperat de la deteriorare, de-a lungul anilor, cu mari costuri materiale şi de energie umană, ajutaţi fiind de artişti plastici şi de meşteri din zonă, în perspectiva deschiderii domeniului şi a castelului, fie şi parţială, spre vizitarea de către publicul larg.

„Calendar regal 2016”: Pentru anul 2016, editura pregătește o nouă ediție a „Calendarului regal”. Aceasta va prezenta noi imagini cu membrii familiei regale și momente marcante pentru istoria țării, păstrându-se caracteristicele Calendarului dedicat anului 2015. Fiecare lună a anului va avea dedicată o pagină ce va indica o serie de momente din istoria modernă, petrecute în luna respectivă. Prin design și calitate, prin unicitatea și valoarea sa documentară, „Calendarul regal 2016” reprezintă mai mult decât o simplă tipăritură, putând fi cadoul ideal pentru pasionații istoriei, dar și pentru publicul larg care dorește să cunoască mai multe despre personalitățile regale ale României.

Articole similare

Un clasic al Daoismului – Zhuangzi: lansare de carte marca Herald

Jovi Ene

Cel mai apreciat debut al anului 2010 in Statele Unite: „Mr. Peanut” de Adam Ross

Jovi Ene

Câteva știri din lumea culturală românească (18 – 24 mai 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult